Microelmentele sunt prezente în cantităţi mici în corpul
plantelor. Prezenţa lor este însă absolut necesară. Ele intervin în
metabolismul general, în creşterea şi dezvoltarea plantelor, în procesele de
imunitate. Lipsa unui microelement poate fi corectată prin adăugarea lui în
mediu.
1. Borul are
un rol fiziologic multiplu, participând în metabolismul plantei, ca anion şi
formând esteri fiziologici activi. El stimulează absorbţia unor macro- şi
microelemente. Insuficienţa lui în nutriţie provoacă cloroza, răsucirea şi
deformarea frunzelor superioare, moartea prin uscare a mugurilor terminali,
oprirea proceselor de creştere şi dezvoltare, apariţia de pete brune sau negre
în interiorul fructelor sau a unor organe.
2. Ferul
este utilizat de plante sub formă de săruri feroase şi ferice . El este
absorbit de plantele terestre prin sistemul radicular, iar de plantele
acvatice, submerse prin întreg corpul lor sub formă de ioni. Carenţa ferului în
corpul plantei determină îngălbenirea frunzelor şi încetinirea creşterii.
3. Cuprul
intră în compoziţia chimică a multor substanţe. El constituie componentul
metalic al fenoloxidazei, lactazei, ascorbic-acid-oxidazei. Conţinutul cuprului
în plante variază de la urme, până la 46 p.p.m. Carenţa cuprului apare mai ales
pe terenurile mlăştinoase. Aceasta se manifestă prin veştejirea şi decolorarea
până la o noanţă albă a frunzelor tinere.
4. Zincul
este indispensabil pentru plante. El este absorbit de acestea din mediul de
viaţă, sub formă de ioni. El este răspândit la plantele inferioare (alge şi
ciuperci) şi la plantele superioare. Zincul intră în structura chimică a
enzimelor carbohidraza, fosfataza şi numeroase dehiodrogenaze. Carenţa lui în
corpul plantelor se manifestă prin reducerea creşterii plantelor, dispunerea în
rozetă a ramurilor şi frunzelor terminale, pătarea cu galben a frunzelor. Viţa
de vie, inul, hameiul ricinul şi porumbul sunt sensibile la lipsa din nutriţie
a zincului. Grâul, secara, ovăzul şi mazărea sunt mai puţin sensibile.
